1 martie

Visam o fată. Era foarte drăguţă, ne plimbam. Şi-atât de multă oboseală fusese-n mine în seara de dinainte că pe-atât visam mai frumos şi mai liniştit. Deodată, fata şi-a-ntărit pumnii şi a izbit puternic în perete. BUM! Şi a doua oară, la fel. BUM! A treia oară a dat şi cu picioarele. La a patra lovitură m-am trezit de-a binelea şi m-am pomenit cu menajera în cameră. Lovise cu pumnii şi picioarele în uşa mea încuiată (ora 8:20 dimineaţa) şi o descuiase cu propria cheie, acum tăia tranşee prin parchetul din cameră, tunând şi fulgerând ceva în germană. Buimac, total adormit, am reuşit s-o întreb răguşit într-o engleză perfectă: "Do you speak English?" Atât mi-a trebuit: din nou a-nceput să mestece şuruburi în germană şi s-a dus să deschidă fereastra, aruncându-mi o sticlă de plastic cât colo. A doua oară m-am mulţumit s-o-ntreb exasperat: "What?!..."

Nu ştiu ce-a vrut. A plecat din cameră într-un târziu şi m-am culcat la loc. La 8:30 a sunat alarma. Sus în picioare, spălarea, îmbrăcarea, jos la birou ca să rezolvăm cu chiria şi internetul, fuga până la municipalitate (după colţ, chiar lângă staţia Liesing) să facem dovada că stăm mai mult de trei luni în Austria, predat acte înapoi la birou, cumpărat cablu de internet, cuplat cablu - conexiune... niet! Cică au probleme cu Windows 7 (m-a mâncat în cur, ştiu).

Am ajuns la Institutul de Etnologie după ce-am exasperat jumătate din oraș cu întrebări. Iei un tren din Liesing, te dai jos la Suedtiroler Platz, iei metroul pe linia U1 și te duce la Karl's Platz, de/acolo zu Fuß până la Albertina, unde-i clădirea 'ceea cu două cupole pe acoperiș de mă tot uitam după ea prin Google Earth. Liftul până la etajul 4, aflu că doamna pe care-o căutam lipsea de la birou și oricum nu m-ar fi primit fără să fi stabilit dinainte.

Mi-am luat tălpășița astfel înspre Schottentor Universität, unde am văzut şi eu ce-i aia universitoi cu multe fete şi băieţi şi internet wireless. Cunoscut multă lume: ucraineni, o croată, o franţuzoaică, câţiva greci şi câţiva finlandezi, vienezi şi vieneze, destui oameni buni cât să-ţi dai peste noapte palme gândindu-te c-ai aflat azi cât n-ai văzut toată viaţa. Mai auzi şi româna, dar pe la metrou şi doar cântată. Cehul cu care am devenit coleg de cameră (e-un băiat de nota zece cu felicitări) cic-ar mai fi întâlnit chiar azi un student român tot "Adrian". Ştie deci trei studenţi români, toţi fiind "Adrieni".

Durere foarte mare pe umeri şi spinare, am cărat foarte mult ghiozdanul cu laptop şi toate accesoriile obligatorii. M-am simţit foarte cosmopolit-occidental astăzi luând un loc în holul 'ăl mare al universităţii (cum intri - pe dreapta), scoţând laptop-ul, conectându-mă la internet, punându-mi căştile şi microfonul şi vorbind cu ai mei de-acasă. De bucurie am luat calculatorul în palmă şi-am început să-l învârt în toate părţile (webcam integrat), de-au zis ăştia că jucam Hamlet.

Spre seară s-a făcut un soi de adunare a studenţilor erasmusieri, dar eram prea frânt ca să mă mai duc. Cică s-ar fi îmbătat ca desfrânaţii, acuma na. € 1,80 pe biletul de întoarcere şi mi-am târşâit ciolanele până-n cămin. Am adormit după 12 noaptea că am fost invitat jos să stăm cu toţii să vorbim. Un băiat din Guatemala, altul din Spania, un neamţ get-beget, colegul meu ceh, o italiancă, un bosniac şi un turk-rhasta. O simfonie, ce mai, şi-atât de bine s-a putut demonstra universalitatea conceptului de "umor" că am încheiat seara cu lacrimi în ochi şi cu gura până la urechi.

Cred că l-am sforăit pe Kristof de i-au sărit capacele.