6 martie - "Liesing" cu popi şi dame

Tot încercam să încep fila de jurnal într-o cronologie a zilei de sâmbătă, dar astăzi fiind un ceas trecut de miezul nopţii de duminică (adică-i deja luni), nu prea mai ştiu sigur ce şi cum am făcut. Kryštof de colo îmi sugerează că s-ar putea să nu fi făcut niciunul din noi, de fapt, nimic interesant. Şi adevărul ăsta e: îmi amintesc că am început ziua târziu, am fredonat-o cu micul dejun şi cu spălatul pe dinţi, apoi doar ce m-am dus până la Billa ca să-mi fac provizii de-ale gurii că a şi bătut de ora şase după-amiaza.

Seara a fost, însă, din nou o integrare a studenţilor (şi subsemnatului) în grupul pe care tot ei îl alcătuiesc aici. Cauză cât de cât comună, limba la fel, fiecare vine dintr-altă parte diferită a Europei. Simţul umorului s-a dovedit din nou a fi universal şi extraordinar şi versatil, adaptabil, croind făgaşe de prietenie printre gândirile diferite ale participanţilor.

Spun "participanţi" fiindcă Miquel catalanul a adus un pachet de cărţi de joc şi ne-am apucat imediat să le amestecăm şi să facem giumbuşlucării cu ele. Apoi am pornit de la un fel de "Macao" cehesc la îndemnul lui Kryštof. Ni s-au alăturat Claudia italianca şi un tip din Kosovo (bate-m-ar blogul dacă i-am reţinut numele) şi-am început să inventăm un nou soi de joc tot pe ideea lui "Macao" sau "Toci", dar cu fel de fel de reguli noi, care mai de care mai zăpăcite. Sigur că am adus rapid în discuţie "umflăturile" (pe care le-am botezat din iniţiativă proprie cu numele de "bumps") pentru cărţile de 2 şi 3, precum şi stop-jocul lui 4. Cartea 9 a primit rolul învârtitorului de joc, schimbând direcţia jocului ori de câte ori e pusă jos. Asului i-a revenit puterea schimbării de culoare, iar cel care pune jos o carte de pică trebuie să-şi ţină câteva degete pe ea, moment în care ceilalţi se reped să pună mână peste mână. Ultimul trebuie să tragă o carte drept pedeapsă că a fost încet.

 Era cât pe ce să fie "pe dezbrăcate"

Sigur că şi cei care au terminat deja partida trebuie să fie atenţi la cărţile de pică, fiindcă pot reintra rapid în joc dacă nu palmează ce trebuie. Din care cauză s-au inventat rapid şi glumele cu mai multe feţe: "You can never escape from Liesing!" Kryštof a devenit rapid campionul la reintrări spectaculoase (şi reveniri în forţă tot trăgând cărţi) în joc. Eu am avut reflexele cele mai bune. Claudia era cea mai confuză la schimbările de direcţie. Miquel înjura cel mai mult, iar tipul din Kosovo tot schimba culorile.

Jocul, cum era de aşteptat, a primit fără greţuri numele de "Liesing", după cum se cheamă şi cartierul (sau chiar căminul, "Haus Liesing") în care suntem cazaţi. Ni l-am însuşit rapid, jucam de parcă aşa ne era obiceiul de multă vreme, cu toate că mai încurcam cărţile şi regulile.

Reguli au mai fost câteva şi s-au mai dus tot câteva, dar ne-am distrat copios. Miquel cam uita să pună palma pe cărţile de pică şi trântea câte-o "Puta!!" fericită. Tot caut să-mi aduc aminte de evenimente distractive din ultimul an dar nu cred că-mi amintesc să fi râs în aşa hal de sincer şi de puternic ca-n seara asta.

Pledoarie pentru viaţa adevărată de student, pledoarie pentru sfericitatea umorului şi a nevoii/dorinţei/capacităţii de a socializa, nu ştiu, mă simt bine. Unde mai pui că a şi nins înainte să ne-apucăm de cărţi şi l-am luat pe Miquel la ţintă cu bulgări: s-o fi lăudat el că-i din Andorra şi că au zăpadă, dar eu am fost mai mioritic la capitolul înzăpezire şi l-am făcut să se predea spăşit. A exclamat simpatic: "Oh, you have a very good punteria!"

Mă stresează fugăreala asta cu Facebook-ul, n-am să stau să-i înţeleg toate funcţiile şi posibilităţile. Mulţi apar acolo cu pozele lor în care se strâmbă alături de alţii de-o seamă, parcă-i un soi de marcare a existenţei individului prin amiciţii şi prietenii (cât de efemere, asta-i altă poveste) şi poze în care toţi se scălâmbăie. Om vedea ce-o fi şi cu treaba asta.

Atât pentru azi. Mai avem timp să ne bucurăm şi să ne stresăm. Deocamdată sunt fericit că toată starea asta de prietenie îmi detensionează simţurile şi senzaţia de confuzie în faţa marelui mysterium tremendum et fascinans. Nu ăla fatal, ci ăsta semestrial. Că-i mai mişto!

 Ciucalată pe pâine