Două roţi cu tot cu cabluri

28 februarie - 11:25

Bun, am reuşit să asamblez totul după ceva migăleală. Îmi lipsesc nişte fâşii de cauciuc ca să prind bine kilometrajul. I-am explicat în treacăt unei fete c-aş vrea să dau de administratorul căminului, cică s-a dus până-n cameră să-mi aducă numărul lui de telefon şi dusă a fost. Tocmai ce-a intrat pe uşă alt băiat (mă, da's cam ciudaţi ăştia) şi m-a înţeles, aştept să fac rost deci de-acel număr de telefon.

În rest, să fac rost de-o hartă, de nişte de-ale gurii şi de niţel timp ca să ies odată pe-afară.

Viena!... - 21:46

Mă plângeam că nu conştientizez plecarea. Ei bine, am conştientizat-o azi: "ce Doamne iartă-mă caut eu pe-aici?!"

M-am chinuit să înţeleg oraşul ăsta imens, însă ori sunt eu tâmpit, ori e harta proastă sau complicată, ori sunt pur şi simplu mult prea multe şi prea diverse clădiri, gândiri, piste pentru biciclişti ş.a.m.d. în Viena pentru slaba mea putere de imaginaţie. Nu credeam c-ajung s-o zic aşa devreme, însă mi s-a făcut un subit dor de casă. De haotic şi delăsat. Totodată n-aş fi crezut în veci că tot centrul ăla nemaipomenit de frumos al Vienei mi-ar putea întoarce stomacul pe dos nu din vreun motiv estetic, ci pur şi simplu pentru că bietu-mi creieraş a ajuns la capacitatea maximă de procesare şi vrea să se oprească cu orice preţ pentru o clipă.

Mă bântuie şi-o altă întrebare; invoc iarăşi sacrul: "Doamne... în ce m-am băgat?!..." Drumul de la facultate şi-napoi cred c-a durat două ore. Şi măcar dacă găseam clar clădirea facultăţii!! Cum e posibil să cauţi timp de două ore -şi pe bicicletă cu harta la îndemână! deci nu oricum- Hofburg-ul şi să nu-l dibuieşti?! De două ori am zis că l-am găsit când de fapt aveam în faţă Karl's Kirche. M-a nenorocit complet Viena, m-a debusolat. Deocamdată sunt flămând, foarte deziluzionat şi demoralizat, sper totuşi că somnul îmi va readuce starea de spirit la linia de plutire.

Colac peste pupăză, am făcut două pene azi, ambele pe spate (camere noi). Numai una din cele două camere s-a lăsat peticită cum trebuie, aşa că să vedem cât m-o ţine. Se plimbau toţi ăştia pe lângă Karls Kirche şi-i făceau poze, iar eu stăteam ca tembelul şi peticeam la bicicletă. Tare mă văd auzobuzind şi nu biciclind. Genunchii nu-i mai am, buzele-s crăpate, spinarea arată ca un "C".

Mi-am fiert un ceai, mi-am aranjat camera. Şi-apăi da, că am reuşit să vorbesc unde trebuia şi m-am cazat din noaptea asta. N-ar fi fost deloc bine să dorm prin holuri pe canapele, iar obosit şi nespălat. Mă bate gândul să dau o fugă (şi ce mai fugă! totul e de dimensiuni jupiteriene în oraşul ăsta) până la un butic să-mi iau nişte lapte pentru fulgi. Dar stai, că ăştia închid mai tot duminică, ocrotirea forţei de muncă. Şi-apăi la benzinării nu cred că vând lapte.

Închei plângerea serii aici. Habar n-am la cât trebuie să ajung mâine la facultate. Şi s-o găsesc întâi clar pe hartă! Uf...