Ploua în Ardeal

27 februarie 2010 - 9:30

Am plecat din Bucureşti. O să realizez treaba asta peste câţiva ani. Azi nu, mâine nu. N-am cum! E prea mare şi importantă. Sau te pomeneşti că mi-e atât de binevenită şi naturală încât nici eu nu mai ştiu care mi-e realitatea?

Câtă mizerie şi câte feţe întunecate până să ies. Haosul redevine ordine abia după trecerea Bucegilor. În Braşov, pe un butic de ziare, tronează o reclamă roşu pe negru în care ţipa cu majuscule: EMIGRARE ÎN CANADA - www.etc...

...

Ardealul se derulează, ca-ntotdeauna, şerpuit şi frumos pe dinafara geamurilor. Copiii de prin satele săseşti mai fac din când în când cu mâna autocarului: de parcă noi am fi mai importanţi decât ei. Aiurea! Cât n-ar da unii ca să treacă de la apartament la o casă de-aia!

28 februarie 2010 - trecut de miezul nopţii

Pusta ungară trece uşor: în parte fiindcă m-am pomenit cântându-i şoferului la chitară, în parte fiindcă ne-am ţinut de vorbă reciproc. Am adormit greu spre 1 dimineaţa (ora Austriei), m-am mai trezit, apoi am adormit la loc şi nu m-am mai trezit decât imediat după trecerea frontierei austro-ungare. Înjuram în gând că n-am luat crema de gălbenele sus cu mine (râdea de subsemnat de jos, din cală) - mi-au cam ars buzele şi mi-e sete. Ajungem în curând.

orele 6 dimineaţa

Ne-a lăsat autocarul într-o autogară de-a lor. Am luat primul taxi care mi-a picat în faţă şi am vorbit o anglo-germană gimnastă cu taximetristul sârb. Poate că ar fi trebuit să aştept un autobuz, ieşeam mai ieftin... deşi dracu' ştie cum m-aş fi cărat eu cu toate catrafusele prin tot oraşul, bălmăjind după staţii şi făcând hernie cu bicicleta împachetată, laptopul, ţoalele, mâncarea, actele şi săpunurile. Am dat € 28 lui nenea, de care aproape m-am convins că nu m-a furat, ci pur şi simplu astea îi erau tarifele. Ne-am mai învârtit totuşi o vreme în jurul adresei anunţate de mine (care dădea la o clădire în construcţie), fără să mai ia în calcul şi alţi bani.
Aia e! Tot păţitul - priceput!

Sunt acum în faţa căminului. E 6 dimineaţa şi-i o linişte mormântală. Tocmai a trecut un nene cu un cocker dresat perfect şi mi-a făcut o demonstraţie cu "sus pe bordură", "întinde laba" şi răsplata cu biscuiţi. Au fost nişte simpatici şi el, şi căţelul, şi am schimbat (doar între noi, oamenii) câteva vorbe în engleză. M-am pomenit exclamând prima chestie care mi-a trecut prin minte în română: "Bun! Şi acum ce mama mă-sii fac?!"

M-am speriat că am stricat display-ul laptop-ului tot folosindu-i rucsacul pe post de pernă pe ultimele sute de kilometri în drum spre încoa: din fericire, îl pusesem doar pe un sleep mai comă, aşa. Mi-a luat ceva vreme să-mi fac curaj să intru pe una din uşile căminului, mânat mai mult de bătălia din maţele mele decât de convingerea că am să găsesc pe vreunul treaz. Am avut, până la urmă, dreptate: un singur individ a coborât să-şi ia o cafea de la automat. Eu afară, el înăuntru. Mă privea cu un sictir frate cu suicidul. I-am gesticulat un "ieşi niţel­?", s-a făcut că-i turc şi m-am făcut că-l bag în mă-sa. Am intrat pe uşă cu toate ciorciobutele şi le-am parcat în sala de mese (nişte dulapuri aruncate unul peste altul; uite şi-un pian!!). Din nou am avut dreptate şi noroc: burta a câştigat duelul şi m-am bucurat peste măsură să găsesc o toaletă la parter. Dus am fost şi uşurare!!

Aşa că şi prima activitate mai serioasă în Viena a fost pe măsură. Acum stau cu toate lucrurile aici şi mă gândesc serios să le las locului. E duminică, văd că nu coboară nimeni, nu intră niciun aurolac pe uşă (instinct estic), bucătăria e cu uşa larg dată de perete, maşinile de spălat aşteaptă, e şi-un acvariu cu peşti...

Prima treabă ar fi să vorbesc cu administratorul căminului. Cum azi e -spuneam- duminică, nu văd să apară nenea pe-aici, mai ales că parcă să zic c-am dibuit ceva de pe-un afiş în germană pe una din uşi cum că duminica nu se lucrează cu publicul. Om vedea. În cazul ăsta, a doua treabă ar fi să mă duc după orientare şi mâncare, că sunt în pioneze. Sau să îmi despachetez şi montez bicicleta, dar să văd pe unde-o pun. Poate aşa ar fi mai bine şi cred că asta o să şi fac.

Aşa că hai! la treabă şi gata cu vorba. Mai vedem şi mai încolo, că luăm jucăria electronică la purtător.