joi, 18 februarie 2010

"Tea. Earl Grey. Hot."

În timp ce eu fierbeam în neştire la ceaiul de muşeţel şi tei mă pomeneam cu invidie pe căpitanul Jean-Luc Picard că-şi poate comanda cu asemenea uşurinţă o cană de ceai englezesc: Ancuţa mi-a făcut astă-seară cadou o cutie de ceai negru.


Nici n-am stat să mă mai schimb. Am intrat pe uşă, cojocul a zburat cât colo, ibricul s-a aruncat singur pe foc şi m-am prins să fac fotografii la cutia de tablă conţinând primul ceai mai dichisit pe care-l adaug "recoltei". Şi ce mireasmă! Ce lăcomie pe mine! Două linguriţe şi jumătate într-un ibric de două căni şi jumătate... ce să mai! Bei o cană şi faci trei.

L-am mai dres eu cu biscuiţi şi apoi am dat să mă lăud unui amic galez care mi-a întors-o degajat: "Oh, I know those! Mum's got a cupboard-full of 'em!"

A fost un mic Crăciun pentru un copil care gândeşte adeseori cu oarecare întârziere. Abia acum două zile am avut un scurt - însă puternic, fulgerător chiar - declic în privinţa plecării către Austria. Preocupat să declar altora că nu va fi nimic mai mult decât "o plecare", subconştientul m-a luat cu totul pe nepregătite cu un junghi de gând: chiar o să se-ntâmple şi chiar vor trece patru luni până la vechea rutină: strânsul joarecului în braţe, bibilitul la carburatorul Zetei, zâmbetele d-lui Angelescu, fulgi de porumb şi lapte în patul mov cu Star Trek la privitor... un lucru este bătut în cuie: îmi voi lua ceaiul negru cu mine ca să-l am pe căpitanul navei stelare drept liant între vechi şi nou.

Îmi pare totodată că anul tocmai încheiat a fost zăpăcit rău de tot. A dat peste cap multe şi a făcut tot atât de multe perechi de cearcăne. Mi-a insuflat o poftă nestăvilită de nou, de rupere de vechi. Dorul de ducă era deja de când apăsam ambreiajul în burta mamei, dar punctul pe i l-a pus - fără să bănuiască vreodată ceva - un personaj din nou-instalatul The Sims 3, omuleţ căruia i-am dat chipul şi asemănarea mea şi pe care l-am învăţat să cânte la chitară, să învârtă clătitele, să facă pipi şi să schimbe garniturile la baie, dar mai ales să flirteze degajat cu tot ce mişcă şi-i bun la suflet - lucruri pe care modelul său uman nu le face decât stângaci. Un optimism atât de colorat, completat de ideea unui realism (fie el şi virtual) aşa bulversant încât ne-am pomenit şi eu, şi mai-micul pletos de pe monitor păcănind la chitară: el zăngănea de-o zi şi ştia blues, eu mă chinuiam de ani întregi şi bâzâiam o mică ţiganiadă.

Ciudată vârstă, ciudat sentiment să fii un mic Oedip într-o societate patricidă. Cultură a vinovăţiei, mă simt mai degrabă vinovat decât având conştiinţa încărcată.

Puţine coerenţe în cursurile primului semestru fiindcă atenţie nu am avut decât pentru pereţi şi cer. Mă declaram ieri (nu fără precauţie), într-o conversaţie telefonică, un om fericit. Cu rezerva că mai toate melodiile pe care le pot într-adevăr cânta sunt în acorduri minore şi au o notă de melanco-tristeţe. Dacă nesiguranţa este cheia explorării valenţelor lumii în care înot, apăi mi-s un păcală cu epifanii şi dus la studii superioare.

Nu-s chiar mort după conceptul de blog. Însă ipocrizie ar fi să blamez în sinea mea stereotipia astfel instituită fiindcă, la urma urmei, ce e nou în a ţine un jurnal? Publicarea lui, însă, cere public şi gâdilare la ego. Mă gândesc însă la pipa şi comentariile lui Vali, la criticile lui Liviu, joarecismele Ancuţei şi grupul demaror al Jawei lui "Pedală", aşa că văraticul din mine zâmbeşte la rându-i şi dă undă verde.

Am creat aşadar blogul cu pricina plecării în bursă la Viena pentru patru luni. Sper să-şi depăşească în timp contextul zămislirii. Noapte bună!

4 comentarii:

Brekner Catalin spunea...

sa ma servesti si pe mine cu un ceai dasta englezesc fiule :D

Mironeasca spunea...

Uite cine și-a tras blog! Ține-te de el, te vei simți mai bine după ce îți vei vărsa frustrările pe tot internetul!

Anonim spunea...

prima intuitie iti spune totul despre un om...precautiile, rezerva si nesiguranta sunt urme de indoiala, poate indreptatite, poate nu. cineva e aproape de realitate.

Anonim spunea...

La cei trei se va adauga si zen fistichiul care-si va baga nasul pe unde nu trebuie pe blogul tau :)

Trimiteți un comentariu