Visando

Sunt deja în mai. Am scris rândurile de mai jus acum vreo lună de zile. Naiv rău stilul, naiv. Mă simţeam interesant şi serios. Postez totuşi, trecem peste formă.

De ceva vreme-ncoace (nu ştiu: săptămâni, luni, poate ani) visez adesea în serii. Rareori câte-un vis disparat, şi ăla fie cu subînţeles, fie lăsându-mi o stare nemaipomenită de bine sau vreun coşmar, visez nişte cadre oarecum fixe, de regulă puţin psihotice. Sunt însoţite întotdeauna de culoare şi sunet, nu doar sunetul personajelor ori al obiectelor în mişcare, ci şi coloana sonoră!

De pildă, tot visez în ultima vreme despre un soi de universitate fantastică, nici abandonată dar nici reinaugurată fiindcă e-ntr-o renovare "tulburată". O clădire uriaşă, imposibilă pe alocuri, cu nişte unghiuri şi planuri care mă înspăimântă fiindcă -pare-se- visul face apel la neputinţa mea de a mă împrieteni cu alte feluri de a fi decât cu picioarele pe pământ şi cu ţeasta-n sus. De-aia -între noi fie vorba- mi-a şi luat atâta vreme să fac salturi în apă ca lumea, fiindcă mi-era tot timpul jenă să ridic picioarele în spate. Era o poziţie nefirească gravitaţiei.

Sunt întotdeauna câţiva oameni prin vis, fie profesori care parcă tocmai ce-au ieşit din secretariat şi se năpustesc în criză de timp către vreo sală de clasă inexistentă, jucând parcă rolul unor oameni ocupaţi care n-au timp să-mi explice anume ce facem acolo. Sunete disparate, ciudate, ca de uriaşe foi de tablă ciocnindu-se într-un şantier naval. "Camera video" merge câteodată înspre tavan, arătând nişte lanţuri neînchipuit de groase atârnând jalnic, ca şi cum ar fi fost cândva folosite pe post de scripeţi.

Odată m-a trimis un oarecare după nu ştiu ce documente la nu ştiu ce secretariat, însă am aflat că nu puteam ajunge la acel corp de clădire fără să trec într-o altă dimensiune. Era cel mai activ (dacă nu singurul) loc al instituţiei, însă părea că nu poţi accesa ori părăsi zona.

Visul de azi-noapte însă -fiindcă el m-a făcut să-mi deschid imediat după trezire laptopul- este al patrulea sau cincilea poate (hm... ori face parte poate dintr-o serie mai veche, fiindcă ţin minte sigur că prin liceu visam un soi de mlaştină tot în zona aia; şi are legătură!) dintr-un grup de vise având ca decor parcul Tineretului. Nu, de fapt n-au fost atât de puţine "episoade", fiindcă îmi dau seama că şi seria tramvaiului dinspre Şincai înspre Adesgo este o anexă a aceluiaşi vis, anexă împărţită în două părţi, în funcţie de vremea din vis:  ploaie de toamnă ori soare de vară. Şi tot din aceeaşi serie este şi Parcul Carol pustiu, complet schimbat, din care nu prea ştiu să ies şi-i întotdeauna cam noapte. 

Acum câţiva ani intram în parcul din vis prin părţile Palatului Copiilor -unde nu era nicio clădire, doar un soi de mlaştină frumos colorată, cu musculiţe inofensive şi flori sălbatice; sentiment de naturaleţe- şi mă plimbam cu orişicine stând de vorbă. De vreo câteva săptămâni, visul s-a înteţit în frecvenţă şi am început să visez că intru numai trecând zebra dinspre Mega Image. Prima dată când am visat în felul ăsta, trotuarul şi strada aveau asfaltul moale al anilor '90, în care îndesai degetul cât voiai pe caniculă. Puţine maşini, nimic spectaculos, treceam strada şi eram în parc, într-un tricou cu mânecă scurtă.

Reiterările următoare ale visului (precum şi ultima, cea de azi-noapte) au adăugat treptat un soi de bariere cu clichet -ca barierele de metrou, numai că înalte cât un stat de om şi răsucindu-se pe axa verticală; cred că se pot vedea la intrarea în târgul Autovit, aproape de Real-, precum şi tot soiul de ţevi galvanizate care fixează un traseu anume pentru intrarea în parc. Asfaltul a devenit mai alb, aşa cum am început să-l văd peste tot în "post-modernism". Ţevile sunt "moderne". Azi-noapte am visat un număr incredibil de astfel de bariere, ţevi şi alte prostii (aproape prea multe ca să mai poată maşinile traversa intersecţia, cu toate că barierele erau destinate pietonilor) şi-mi amintesc că eram de-a dreptul revoltat în vis. O voce grozavă, de fată, depăna coloana sonoră. Se acompania cu o chitară în timp ce cânta "High Hopes": "The grass was greener..."

Na, că Pink Floyd îmi intră prin vise, nu prin trezie. Mi s-a făcut foame, formele ciudate ale visului deja s-au cam evaporat. În consecinţă, dau o fugă până la Billa pentru o purjare de cronotoni prin caşcaval.