[eng] Dream 1 - The Steel Architect

A steely gray ocean, cold. The wind whipped the water into raw, frigid shapes, tirelessly slipping beneath the clouds. From the water rose enormous steel structures, immobile and colossal. They were impossibly massive, towering titanically over the gray-blue mirror.

The architect was crossing a high catwalk. She was short, Japanese-like features making up her face. She wore her short, smoky-black hair with an elegant minimalism, like a haiku. Her discreet face retained few soft curves. Strands of her hair danced in the wind. She surveyed her surroundings with a stern gaze - neither malicious nor joyful -, but with the tireless sharpness of the responsible.

She was the steel architect. Once, she had designed those ocean-rooted giants. Somehow, she had envisioned every detail. She knew by heart every sheet, rivet, and weld. She came from unknown, distant places.

She had been summoned by The General - also a woman, about as tall as herself - to repair the spherical top of a watchtower. The faulty dome was made of long, narrow sheets of steel spiraling upward. For some reason, the dome had started unraveling - and the architect already knew why.

The General walked ahead of the architect. From time to time, she gestured towards other nearby structures, which also seemed to be coming undone. We all watched (for I was there too, perhaps as an assistant to the architect) the unraveling sheets swaying in the wind above the ocean.

After a while, the architect asked The General:

 

'Did you follow my plans precisely?'
'Everything was done as it should be', replied The General.
'Clearly not, since here we are', the architect concluded.

We reached the ailing dome, from whose peeled sheets one could see all the way down to the surface.

 

'You followed the plans, but you used different steel here. Poor-quality steel. Isn’t that right?' asked the architect, this time with a trace of impatience in her voice.
'That’s right', confirmed the general, producing a baton to demonstrate.

She began striking each sheet with the tip of the baton, one hit each: ding... ding... ding... dum! The fourth strike produced a similar sound, but the architect’s trained ear instantly made out the inferior steel.

 

'From now on, use only what I tell you to. Otherwise, everything you have here will fall apart. Understood?' she asked.
'Understood', replied the general, nodding almost imperceptibly.

Then the architect took three steps toward the railing, folded her arms tightly against her body, and... leapt into the void!

The general and I - completely dumbfounded - looked at each other for a moment, frozen. Then we watched as the architect plunged into the abyss. She seemed to be falling forever! It looked as if she would crash into the first walkway below. But her trajectory, perhaps nudged by the wind or guided by some unknown skill, carried her diagonally toward the only visible patch of water far below, amidst the maze of beams, girders, pillars, and cables. At last, we saw her land safely (how, from such a height?!) in the water.

And the dream ran out of patience, not allowing me to jump after her. So, instead, it woke me up.

Visul 1 - Arhitecta Oţelului

    Ocean gri oţeliu, rece. Vântul sufla apa în forme brute, reci, strecurându-se neobosit pe sub nori. Din apă se înălţau structuri enorme din oţel, nemişcate şi uriaşe. Erau imposibil de mari. Tronau titanic peste oglinda gri-albastră.

    Arhitecta traversa o pasarelă la înălţime. Era scundă, cu trăsături de japoneză. Îşi purta părul scurt negru de fum. De un minimalism elegant ca de haiku, figura-i discretă păstra puţine rotunjimi. Şuviţele îi jucau în vânt. Privea sever împrejur, fără răutate ori bucurie, ci doar cu agerimea neobosită a celui responsabil.

    Ea era arhitecta în oţel. Proiectase cândva uriaşii aceia înfipţi în ocean. Le gândise cumva toate amănuntele. Ştia pe de rost fiecare tablă, nit şi cordon de sudură. Venea din locuri neştiute de departe.

    Fusese chemată de general - o femeie de aceeaşi statură - să repare vârful sferic al unui turn de veghe. Cupola defectă era făcută din "şuviţe" de tablă lungi, înguste, care spiralau pe înălţime. Dintr-un motiv sau altul, cupola începuse a se desface singură - iar arhitecta ştia deja de ce.

 

    Femeia-general păşea înaintea arhitectei. Arăta la răstimpuri spre alte structuri dimprejur, care păreau şi ele să se descolăcească. Priveam cu toţii (fiindcă veneam şi eu în urma lor, poate un ajutor al arhitectei) înspre tablele despletite, legănate în vânt deasupra oceanului.

    Arhitecta o întrebă într-un târziu pe femeia-general:

- Aţi urmat întocmai planurile mele?

- Totul s-a făcut cum trebuie, răspunse generalul.

- Ca dovadă că nu, fiindcă iată-ne aici, conchise arhitecta.

    Ajunserăm în cupola dezafectată, dintre tablele dezghiocate ale căreia se putea privi până jos la suprafaţa apei.

- Aţi urmat planurile, însă aţi folosit alt oţel aici. Oţel prost. Aşa este? întrebă arhitecta, de astă dată cu o fărâmă de nerăbdare în voce.

- Aşa este, încuviinţă femeia-general, şi luă un baston cu care să demonstreze.

    Şi începu să lovească fiecare foaie de tablă cu vârful bastonului, câte o lovitură pentru fiecare: *ding*... *ding*... *ding*... *dum*! Cea de-a patra lovitură produse un sunet asemănător, însă urechea pricepută a arhitectei descoperi pe dată oţelul inferior:

- Folosiţi de-acum înainte numai ce vă zic eu. Altfel praf se face tot ce aveţi aici. Da? întrebă ea.

- Da, răspunse femeia-general şi încuviinţă aproape nevăzut din cap.

Apoi, arhitecta mai făcu trei paşi spre balustradă, îşi strânse braţele pe lângă trup şi... se aruncă în gol!

    Eu şi femeia-general - căzuţi din lună parcă - ne privirăm ochi în ochi preţ de o clipă, blocaţi. Apoi o urmărirăm pe arhitectă cum plonja spre hău. Plonja parcă de-o eternitate! Păruse că avea să se izbească de prima pasarelă de dedesubt. Însă traiectoria ei, poate împinsă de vânt sau de o dibăcie neştiută, o purtă pieziş spre singurul ochi de apă care se desluşea departe, printre încrengătura de grinzi, bârne, stâlpi şi cabluri. Şi, într-un târziu, o văzurăm ajunsă teafără (cum oare, de la înălţimea aceea?!) în apă.

    Iar visul nu mai avu răbdare să m-arunc şi eu după arhitectă. Aşa că mă trezi.

Seria viselor

    Majoritatea viselor mele sunt vechi. Le am de mulţi ani şi revin periodic, cu frecvenţă variabilă. Ba mai mult, unele din ele nu sunt neapărat repetate, ci derulate episodic: noul vis reia tema celui de dinainte - uneori cam de la jumătatea precedentului -, iar apoi continuă "povestea". Sau adaugă elemente asupra cărora pare că-mi atrage atenţia; vrea să-mi explice nişte amănunte până atunci neremarcate.

    Adesea uit visul la scurtă vreme după ce mă trezesc. Însă uneori îmi zăboveşte-n minte îndeajuns de mult şi de clar încât să-l pot povesti cuiva.

    M-am gândit aşadar să consemnez aici o serie a viselor, că fenomen mai efemer şi evanescent decât ele încă n-am aflat! Iar cu ajutorul inteligenţei artificiale voi încerca să punctez vizual ce mi-au văzut ochii-n vis.

    Întâmplarea face să fi povestit aici deja un vis, într-o postare scrisă acum paisprezece ani. Uitasem complet şi de ea, şi de visul în sine. O fi un semn reînnoit că vreau să le consemnez cumva.

    Daţi-mi de veste dacă vreunul din visele mele sună asemănător cu ale voastre! 🙂

---

Most of my dreams are old. I've had them for many years, and they reoccur periodically, with varying frequency. Moreover, some of them are not necessarily repeated but unfold episodically: the new dream picks up the theme of the previous one - sometimes starting about halfway through - and then continues the "story." Or it adds elements that seem to draw my attention; it wants to explain some details I hadn't noticed before.

Often, I forget the dream shortly after waking up. However, sometimes it lingers in my mind long enough and clearly enough that I can recount it to someone.

So, I thought I would record a series of dreams here, as I have yet to find a phenomenon more fleeting and evanescent than dreaming! And, with the help of artificial intelligence, I will try to visually capture what my dreaming eyes have seen.

As fate would have it, I already recorded a dream in a blog post here - some fourteen years ago. I'd completely forgotten about the post and the dream itself. It may, however, be a sign of my continued desire to record these somehow.

Let me know if any of my dreams sound similar to yours! 🙂